Am citit tot despre anxietate. De ce nu-mi trece?

Un exemplu din viața de zi cu zi

Un exemplu imaginar. Într-o dimineață obișnuită, la coadă la casa de marcat, Ioana simte deodată palpitații și amețeală, fără niciun motiv vizibil. Lasă coșul jos, iese în parcare și pleacă acasă cu întrebarea „ce a fost asta?”.

Seara citește că palpitațiile și amețeala apar printre simptomele fizice ale anxietății [6]. Senzația capătă un nume și Ioana respiră puțin mai ușor.

Trec câteva luni. Ioana a citit între timp aproape tot ce a găsit despre anxietate. Poate explica oricui ce se întâmplă în corp într-un asemenea moment. Și totuși, își face cumpărăturile în alt cartier, ca să ocolească magazinul în care a început totul.

Ce poate face o explicație bună?

Psihoeducația e numele tehnic pentru informația organizată despre o stare psihică. În forma ei „pasivă”, oferă informații, materiale sau sfaturi, iar omul care le primește doar le citește sau le ascultă [1].

O meta-analiză, adică un studiu care adună rezultatele mai multor cercetări, a strâns în 2009 patru studii randomizate, cu 694 de participanți. „Randomizat” înseamnă că oamenii au fost împărțiți la întâmplare între grupuri, ca să se poată compara corect. Psihoeducația pasivă a fost comparată cu lipsa oricărei intervenții (două studii) sau cu un placebo de atenție (două studii) [1].

Efectul asupra depresiei și suferinței psihice a fost mic, d = 0,20. Autorii n-au găsit niciun studiu randomizat pe anxietate [1].

Ghidul britanic pentru anxietatea generalizată așază informația într-un model în trepte [5]. Pe prima treaptă stau educația și urmărirea atentă a simptomelor. Pe a doua, intervențiile de intensitate mică inspirate din terapia cognitiv-comportamentală: autoajutor, cu sau fără ghidaj, și grupuri psihoeducaționale. Pe a treia, terapia de intensitate mare sau medicația [5].

O meta-analiză din 2024 a adunat 12 studii randomizate de pe treapta a doua. A găsit un efect mediu asupra anxietății, g = −0,67, comparat în 9 dintre studii cu o listă de așteptare, adică cu oameni care încă așteptau să înceapă [5]. În 8 dintre studii era vorba de autoajutor ghidat de un om, iar singurul studiu cu grup psihoeducațional a dat efecte neglijabile [5]. Autorii notează că rezultatele variază mult de la un studiu la altul și că, față de alte intervenții active, efectul ar putea fi mai mic [5].

În exemplul Ioanei, informația a făcut ceva concret: senzației i s-a dat un nume. O lectură posibilă a efectului mic din studii este că informația reduce nesiguranța despre ce se întâmplă în corp.

De ce nu e de ajuns să știi?

Ioana știe tot și ocolește totuși magazinul. Informația și-a făcut partea, iar comportamentul merge mai departe pe drumul lui. Literatura clinică propune două mecanisme pentru această distanță.

Primul e evitarea. Un articol teoretic din 1991 a descris așa-numitele comportamente „de siguranță”: ocolirea unei situații dinainte sau fuga din ea după ce a început [2]. Ele pornesc din credința că pericolul e serios. Pentru că par să prevină catastrofa, împiedică tocmai experiența care ar arăta că acea credință e greșită [2]. Autorul le-a considerat un factor posibil central în menținerea tulburărilor de anxietate [2].

Ghidul NHS, serviciul public de sănătate britanic, dă recomandarea practică: rămâi în situațiile care produc anxietate și crește treptat timpul petrecut în ele, ca anxietatea să scadă [6].

Al doilea mecanism e căutarea de reasigurare. O sinteză clinică scurtă din 2013 descrie ciclul [3]. Întrebi pe cineva dacă e ceva grav sau mai verifici o dată, iar anxietatea scade repede. Ușurarea ține puțin, așa că verificarea revine [3].

Pe termen lung, ciclul întărește ideea că, fără verificare, lucrul de care te temi s-ar fi întâmplat, iar dovezile contrare n-au ocazia să apară [3]. În panică, verificarea semnalelor corpului, de pildă a bătăilor inimii, amplifică simptomele [3]. O observație a redacției: pentru unii cititori, al zecelea articol despre anxietate poate funcționa și el ca reasigurare.

Când e momentul unui specialist?

Ghidurile de sănătate publică descriu trei repere generale.

Primul e durata. În ghidul NHS, medicul poate lua în calcul anxietatea generalizată când persoana s-a simțit anxioasă o mare parte din timp, cel puțin 6 luni, alături de celelalte simptome tipice [7]. Institutul american de sănătate mintală (NIMH) descrie tulburarea de anxietate ca pe o anxietate care nu trece, apare în multe situații și se poate agrava în timp [8].

Al doilea e felul în care îți afectează viața de zi cu zi. Simptomul principal, în descrierea NHS, e stresul sau îngrijorarea care încurcă viața de zi cu zi și e greu de controlat. Printre simptomele fizice apar somnul tulburat, oboseala, problemele digestive [6]. NIMH adaugă munca, școala și relațiile printre domeniile afectate [8].

Al treilea e evitarea. În formele severe, oamenii ajung să evite întâlnirile cu alții sau să nu mai iasă din casă [8].

NHS recomandă să mergi la medic când crezi că ai putea avea anxietate generalizată sau când ai deja diagnosticul și tratamentul nu ajută. Terapiile prin vorbire sunt, de regulă, propuse înaintea medicației [7]. Când explicația nu mai ajunge, un psiholog clinician sau un psihoterapeut atestat poate lucra cu situația ta concretă.

Psiholog, psihoterapeut, psihiatru: cine ce face?

În România, psihologii primesc de la Colegiul Psihologilor din România atestate de liberă practică, pe specialități. Un ghid al Colegiului descrie trei dintre ele [9].

Psihologia clinică are „punctul de greutate” în evaluare. Consilierea psihologică pune mai mult accent pe intervenție, pe obiective concrete și pe o durată scurtă, de regulă până la aproximativ 20 de ore. Psihoterapia e descrisă ca „eminamente de intervenție”, cu obiective mai largi și cu un contract de cele mai multe ori fără durată fixă [9].

Ghidul dă totuși câteva repere pentru psihoterapie: în jur de 20 de ședințe pentru terapia scurtă, 20–45 pentru cea medie, peste 45 pentru cea lungă [9]. Fiecare specialitate are trei trepte: practicant (sub supervizare sau autonom), specialist și principal [9]. Colegiul ține și registre separate pentru supervizori și pentru furnizorii de formare [4].

Psihiatrul e medic. Asociația Americană de Psihologie scrie că psihologii, psihiatrii și asistenții sociali clinicieni sunt toți pregătiți să facă psihoterapie. Pregătirea psihiatrilor se concentrează pe partea biologică a bolii psihice; ei pot prescrie medicamente, iar munca lor poate îmbina terapia prin vorbire cu medicația [10]. Descrierea privește sistemul american.

Cum verifici un atestat în România?

Pe pagina „Registre” a Colegiului Psihologilor din România se descarcă, în format Excel, Registrul Unic al Psihologilor [4]. Partea I cuprinde atestatele de liberă practică. Partea II cuprinde formele de exercitare, cu liste separate pentru cele suspendate și radiate [4].

Fiecare fișier are data ultimei actualizări (Partea I: 16 octombrie 2026, la data verificării) [4]. Cauți numele complet și te uiți la specialitate și la treaptă.

Există și o interfață de căutare mai ușor de folosit, listapsihologi.ro, construită de Code for Romania pe baza registrelor Colegiului. Arată atestatul și specialitățile, inclusiv avizele suspendate. Pagina avertizează că datele pot fi neactualizate, iar ultima actualizare afișată e din 25 ianuarie 2025 [11]. Registrul Colegiului rămâne referința la zi.

Cum arată începutul terapiei?

Asociația Americană de Psihologie descrie primele ședințe așa: se discută detaliile practice (tarif, programări, confidențialitate) și vin întrebări despre istoricul problemei și despre felul în care îți afectează ziua. Procesul poate dura mai mult de o ședință [12].

Planul de lucru se construiește împreună, iar în terapia cognitiv-comportamentală apar adesea teme între ședințe [12]. Durata variază: unii oameni simt o ușurare după puține ședințe, alte situații cer un an sau doi [12].

Ce faci într-o urgență?

Când anxietatea vine cu gânduri de a-ți face rău sau cu senzația că pierzi controlul asupra faptelor tale, e nevoie de ajutor imediat. Numărul european de urgență, valabil în toată Uniunea Europeană, e 112. Apelul e gratuit de pe fix și de pe mobil, iar operatorul te direcționează către poliție, ambulanță sau pompieri [13].

Pentru momentele grele din afara urgențelor medicale există linii de sprijin emoțional. Alianța Română de Prevenție a Suicidului operează linia gratuită și confidențială 0800 801 200, vineri, sâmbătă și duminică, între 19:00 și 07:00 [14]. depreHUB operează linia 0374 456 420, cu voluntari, psihologi și studenți la psihologie care țin ture de zi și de noapte tot anul [15]. Aceste linii oferă ascultare și orientare; evaluarea și tratamentul rămân la specialist.