Ce este gaslightingul și cum îl deosebești de o simplă neînțelegere?

Un exemplu din viața de zi cu zi

Un exemplu inventat. Luni dimineață, într-un birou din Cluj, Ana e sigură că șeful de echipă a spus vineri că termenul proiectului se mută cu o săptămână. Colegul ei, Sorin, își amintește altfel: s-a vorbit doar despre o posibilă amânare.

Fiecare ține la varianta lui, iar discuția se încinge puțin. Apoi cineva deschide notițele de la ședință, unde scrie „termen de discutat”. Râd amândoi și merg împreună la șef să lămurească.

Seara, în autobuz, Ana dă pe telefon peste o postare intitulată „Semne că ești victima gaslightingului”. Citește prima frază, „Îți spune că ți se pare”, și se gândește la dimineață. Să fi fost asta?

Ce înseamnă gaslighting, de fapt?

Gaslightingul este o formă de manipulare prin care o persoană încearcă, în mod repetat, să-l facă pe celălalt să se îndoiască de propria percepție, de memorie și de judecată, până când acesta pare sau se simte „nebun”. Așa îl definește un studiu sociologic de referință, publicat în 2019 în American Sociological Review: un set de încercări de a crea un mediu social „ireal”, făcându-l pe celălalt, într-o relație apropiată, să pară sau să se simtă nebun [1].

Dicționarul Merriam-Webster dă o definiție mai largă, potrivită pentru felul în care se folosește azi cuvântul: actul sau practica de a induce pe cineva grav în eroare, mai ales în propriul avantaj [2].

În română, cuvântul circulă direct în engleză. O traducere de lucru, propusă de redacție, ar fi „a-l face pe cineva să se îndoiască de propria minte”.

Exemplul cu Ana și Sorin are o dispută, două memorii și o verificare. Îi lipsesc trei lucruri pe care le cere definiția: repetarea, scopul de a-l face pe celălalt să-și piardă încrederea în sine și o relație în care unul are mai multă putere [1].

De unde vine cuvântul?

Numele vine din „Gas Light”, o piesă de teatru din 1938, și din filmul „Gaslight”, din 1944, făcut după ea [2][1]. În film, un soț vrea să-și convingă soția că înnebunește. Coboară și ridică flacăra lămpilor cu gaz din casă, iar când ea observă, îi spune că își imaginează [1]. Scopul, cum îl rezumă studiul din 2019, este să-i încurce și să-i deformeze realitatea [1].

Din film, cuvântul a trecut în limbajul specialiștilor. Studiul citat îl urmărește până la un articol din 1969, apărut în revista medicală The Lancet, care analiza internarea psihiatrică fără voia omului ca formă de abuz [1]. Psihoterapeuții l-au făcut apoi cunoscut publicului larg [1].

În ultimii ani, termenul a ieșit din cabinete. În 2022, Merriam-Webster l-a ales cuvântul anului, după o creștere de 1.740% a căutărilor pe site-ul dicționarului [2]. Studiul din 2019 notase deja că termenul devenise omniprezent, în liste de semne de pe internet, în cărți și în presă [1].

Ce a aflat cercetarea despre gaslighting?

Cercetarea e încă puțină. Un studiu din 2023 îl numește direct o formă de abuz puțin studiată [3]. Două lucrări dau totuși o imagine destul de clară.

Un studiu cu femei care au trecut prin violență domestică

Studiul sociologic din 2019 se sprijină pe 18 luni de teren în zona orașului Chicago, din SUA. Autoarea a intervievat 55 de profesioniști care lucrează cu victimele violenței domestice și 43 de femei care au trecut prin ea, recrutate din patru grupuri de sprijin [1]. Interviurile au fost „povești de viață”, adică discuții lungi în care femeile își povesteau relația de la început.

Relația apropiată poate fi și una de familie: 41 dintre femei numeau ca abuzator principal un partener, una pe tatăl ei și una pe fratele ei [1].

Patruzeci dintre cele 43 de femei au povestit că partenerul abuziv le spunea „nebune” [1]. Abuzatorii întorceau poveștile, astfel încât femeia să pară agresoarea, și le tăiau legătura cu familia și cu prietenii. Unul i-a ascuns partenerei telefonul și apoi i-a spus că l-a pierdut [1]. Autoarea arată că tacticile se sprijineau pe stereotipul care leagă femeile de iraționalitate, pe frica lor de poliție, de tribunale și de sistemul de sănătate mintală și pe credibilitatea mică pe care o aveau acolo [1].

Concluzia ei principală: gaslightingul are greutate atunci când apare într-o relație apropiată și inegală. Apropierea îl leagă pe cel manipulat de manipulator, așa că vorbele lui cântăresc greu și sunt greu de dat la o parte [1]. Eșantionul are limitele lui, pe care autoarea le spune singură: femei care au cerut deja ajutor, dintr-un singur oraș american, fără persoane din comunitatea LGBTQ+ [1].

Un studiu cu oameni care s-au recunoscut în termen

Un studiu calitativ din 2023, publicat în Personal Relationships, a adunat răspunsurile scrise ale 65 de persoane care spuneau că au trăit gaslighting într-o relație de cuplu [3]. Calitativ înseamnă că cercetătorii au analizat poveștile și temele care se repetă, fără să măsoare cât de des apare fenomenul.

Participanții descriau gaslightingul ca pe un abuz care apărea alături de gesturi de afecțiune, de-a lungul relației [3]. Ce au trăit era asociat cu un sentiment de sine mai slab și cu neîncredere în ceilalți [3]. În lectura noastră, amestecul acesta de căldură și negare explică de ce e greu de recunoscut din interior: aceeași persoană care te contrazice e și cea în care ai încredere.

Pentru felul în care se construiesc legăturile apropiate și de ce ne bazăm pe ele, vezi atașamentul la adulți.

Gaslighting sau neînțelegere: unde e diferența?

Cele două seamănă la suprafață. În ambele cazuri, cineva îți spune că lucrurile s-au petrecut altfel decât ți le amintești. Diferența stă în ce se întâmplă în timp și în ce urmărește negarea.

O filozoafă care a scris despre subiect în 2019 descrie două mișcări tipice ale gaslightingului manipulator [4]. Prima e ocolirea: dovezile care îți susțin varianta sunt evitate sau trecute sub tăcere. A doua e mutarea atenției spre tine: problema devine felul tău de a fi, memoria ta, „sensibilitatea” ta [4]. Lucrarea ei privește felul în care sunt tratate mărturiile femeilor despre răul suferit, iar intenția de a le submina credibilitatea face parte din definiția pe care o propune [4].

Tabelul e o sinteză a redacției, pe baza celor trei lucrări. Un singur rând bifat spune puțin. Tiparul se vede când rândurile apar împreună și se repetă.

În exemplul de la birou, Ana și Sorin s-au contrazis o dată, despre un fapt, și au căutat împreună o dovadă care a lămurit lucrurile. Discuția a rămas tot timpul despre termenul proiectului. Să zicem acum, tot ca exemplu imaginar, că lucrurile ar fi arătat altfel: Sorin e șeful Anei, notițele „se pierd” de fiecare dată, iar în fața colegilor el spune des că Ana „încurcă lucrurile în ultima vreme”. După câteva luni, Ana începe să-și verifice de trei ori fiecare e-mail și nu mai are încredere în ce aude în ședințe. Aceleași cuvinte, „n-a fost așa”, ar descrie atunci altă situație.

Ce rol are memoria, care oricum ne mai înșală?

Listele de „semne” de pe internet sar des peste un fapt simplu: memoria omenească se poate modifica și fără nicio intenție rea din partea cuiva.

O sinteză din 2005, care adună 30 de ani de cercetare, descrie efectul de dezinformare: amintirea unui eveniment trecut se degradează după ce omul primește informații înșelătoare despre el [5]. Aceeași sinteză descrie și studii în care oamenii au ajuns să creadă, greșit, că au trăit întâmplări complexe care n-au avut loc [5]. Efectul apare la grupuri foarte diferite de oameni, iar avertismentele îl reduc doar uneori [5].

Pentru viața de zi cu zi, consecința e simplă. Doi oameni pot ieși din aceeași ședință sau din aceeași seară cu amintiri diferite, fiecare sincer. Cine îți spune „n-a fost așa” poate să se înșele el, poți să te înșeli tu, sau amândoi. Pentru diferența dintre a percepe și a fi conștient de ce percepi, vezi conștiință, conștiență, conștientizare.

În lectura noastră, cercetarea despre memorie lucrează în două direcții. Explică de ce o dispută despre trecut e de obicei banală. Explică și de ce gaslightingul funcționează: o persoană care știe că memoria poate greși e mai ușor de convins că a greșit tocmai ea.

Unde mai apare, în afară de cuplu?

Termenul s-a născut în jurul relațiilor de cuplu. Mecanismul descris de cercetare cere o relație apropiată și inegală, oriunde ar fi ea [1]. Studiul din 2019 dă un exemplu ipotetic de la locul de muncă: un mentor care, luni de zile, își însușește munca unui doctorand, îi spune că fără el n-ar reuși și, când tânărul se plânge, îl prezintă colegilor ca pe cineva prea sensibil, care ar avea nevoie de un concediu medical [1]. Nimic nu e ușor de dovedit, iar doctorandul ajunge confuz, izolat și fără putere [1]. Autoarea adaugă că mentorul din exemplu, foarte probabil, nici nu-și propune conștient să-l manipuleze [1].

Aceeași autoare pune o limită folosirii prea largi. Când cuvântul e aplicat unui politician care minte publicul, analiza merge prea departe, scrie ea: publicul poate verifica și poate răspunde, iar o victimă dintr-o relație apropiată e legată de manipulator prin încredere și constrângere [1].

Aici vine și riscul etichetei. „Gaslighting” a devenit un cuvânt-armă în certuri: cine îl spune primul pare că a câștigat. În lectura noastră, o etichetă pusă repede îi închide drumul tocmai verificării care ar lămuri lucrurile, cum s-a întâmplat cu notițele din exemplul Anei. Cuvântul descrie ce face cineva într-o relație, de-a lungul timpului. Pentru un alt termen folosit la fel de des în certuri, vezi narcisist sau egoist.

Când e bine să ceri ajutor?

Gaslightingul descris în cercetare apare des împreună cu alte forme de control. Organizația britanică Women's Aid descrie controlul coercitiv ca pe un tipar intenționat de comportament, care se întinde în timp și urmărește să facă o persoană dependentă, izolând-o de sprijin [6]. Când îndoiala de sine vine la pachet cu izolarea de cei apropiați și cu frica, situația depășește o neînțelegere.

Dacă te simți în pericol într-o relație, linia gratuită a Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, 0800 500 333, răspunde non-stop victimelor violenței domestice [7], iar în urgență suni la 112.

Pentru tot ce e mai puțin urgent, de la confuzia care nu trece la gândurile care se rotesc în jurul aceleiași discuții (despre ele, în ruminație, reflecție, îngrijorare), un psiholog clinician sau un psihoterapeut atestat poate lucra cu situația ta concretă.

Ce să citești mai departe

• Narcisist sau egoist — celălalt cuvânt din psihologie pe care internetul îl folosește ca verdict, cu diferența dintre trăsătură, tulburare și egoism obișnuit.
• Conștiință, conștiență, conștientizare — ce înseamnă să percepi, să fii conștient și să-ți dai seama, adică exact ce atacă gaslightingul.
• Atașamentul la adulți — de ce relațiile apropiate au atâta putere asupra felului în care ne vedem.