E narcisist sau doar egoist?

Un exemplu din viața de zi cu zi

Un exemplu inventat. Duminică, la masă, în bucătăria părinților, Irina povestește despre un coleg nou. Vorbește numai despre el, își trece în cont munca altora și n-a întrebat-o niciodată ce mai face. „E clar narcisist”, spune ea.

Fratele ei tocmai a văzut un clip cu „zece semne” și adaugă că și fostul lui șef era la fel. Mama lor întreabă, pe jumătate în glumă, dacă nu cumva și tatăl lor intră la socoteală, de vreme ce iar a uitat ziua ei de naștere.

În zece minute, trei oameni au primit același verdict. Niciunul nu era de față, iar cei de la masă îi cunosc din câteva întâmplări.

Ce înseamnă „narcisist”, de fapt?

Cine caută „cum recunoști un narcisist” dă peste trei sensuri amestecate ale aceluiași cuvânt. Narcisismul poate fi o trăsătură de personalitate, prezentă la toată lumea în grade diferite. Poate fi o tulburare de personalitate, rară, pe care o poate diagnostica doar un specialist. Iar în vorbirea de zi cu zi, „narcisist” a ajuns un fel mai tare de a spune „egoist”.

Fiecare sens are alt fel de dovadă. Comportamentul se poate observa de oricine. Trăsătura se măsoară în studii, la nivel de grup. Tulburarea o stabilește un profesionist din sănătatea mintală, care evaluează tipare de lungă durată [1].

Dicționarul limbii române prinde deja amestecul. DEX-ul definește narcisismul ca „atenție excesivă față de propria persoană fizică; dragoste, admirație, adesea patologică” față de sine [2]. Egoismul, în același dicționar, e „atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora” [3]. Prima definiție vorbește despre felul în care te vezi pe tine. A doua, despre felul în care îi tratezi pe ceilalți.

Un gest egoist, ca uitarea zilei de naștere a cuiva sau o poveste lungă despre tine la o masă cu prieteni, descrie un moment. Toată lumea are astfel de momente. În lectura noastră, când același gest primește numele de „narcisist”, eticheta trece de la ce a făcut omul la cine este el, de ani de zile și în toate relațiile lui.

Numele vine de la Narcis, personajul din mitologia greacă îndrăgostit de propria imagine din apă.

Avem toți puțin narcisism?

Da, în sensul în care folosesc psihologii cuvântul. Un model publicat în 2018, numit modelul spectrului narcisismului, tratează narcisismul ca pe o parte continuă a personalității obișnuite [4]. Între omul modest și cel care crede că lumea i se datorează se află o linie lungă, pe care stăm cu toții undeva.

O sinteză din 2016 descrie narcisismul ca trăsătură prin două lucruri: sentimentul de superioritate și dorința de a primi respect și admirație de la ceilalți [5]. Autorii arată că narcisismul diferă clar de stima de sine, adică de felul în care îți prețuiești propria persoană, prin caracteristici, consecințe, dezvoltare și origini [5].

Unde se termină narcisismul „normal” și unde începe cel „patologic” e una dintre controversele deschise ale domeniului. O sinteză din 2017, publicată în Annual Review of Clinical Psychology, o trece pe lista întrebărilor nerezolvate, alături de rolul stimei de sine și de felul în care narcisismul ar trebui măsurat [6].

Grandios și vulnerabil: ce înseamnă cele două fețe?

Când oamenii spun „narcisist”, își imaginează de obicei forma grandioasă. Sinteza din 2017 o descrie prin patru cuvinte: lipsă vizibilă de modestie, centrare pe sine, sentimentul că ți se cuvine, dorința de a domina [6]. Seamănă cu portretul pe care Irina i l-a făcut colegului ei.

Cercetarea mai descrie o formă, mai puțin cunoscută, numită narcisism vulnerabil. Aceeași sinteză o descrie ca centrare pe sine, neîncredere în ceilalți, nevrotism (adică tendința spre emoții negative intense și schimbătoare) și introversiune [6]. Pe dinafară, un astfel de om poate părea timid, ușor de rănit, retras.

Autorii sintezei consideră că amestecarea celor două forme a făcut literatura științifică mai puțin coerentă [6]. Ce le leagă, în lectura noastră, e centrarea pe sine, singurul cuvânt pe care sinteza îl folosește pentru amândouă [6]. Modelul din 2018 încearcă să pună grandiozitatea și vulnerabilitatea într-un singur cadru, al felului în care omul și mediul lui social se influențează reciproc [4].

Manualul medical MSD, o resursă de referință pentru clinicieni, adaugă un detaliu care leagă cele două fețe în tulburare: stima de sine a acestor oameni depinde de părerea bună a celorlalți și e, de obicei, foarte fragilă; sunt sensibili la critică și la eșec [7]. În lectura noastră, reacția dură la critică seamănă cu reacția rapidă, dinaintea gândului, descrisă în de la reacție la răspuns.

Ce este tulburarea de personalitate narcisică?

O tulburare de personalitate, după Asociația Americană de Psihiatrie, este un tipar de trăire și de comportament care se abate de la așteptările culturii, aduce suferință sau probleme de funcționare și durează în timp [1]. Tiparul e rigid și inflexibil și începe, de obicei, la sfârșitul adolescenței sau la începutul vârstei adulte [1]. Manualul de diagnostic american folosit azi, DSM-5-TR, descrie zece tipuri [1].

Tulburarea de personalitate narcisică e unul dintre ele. Manualul MSD o descrie ca un tipar general de grandiozitate, nevoie de admirație și lipsă de empatie [7]. Pagina pentru public a Asociației Americane de Psihiatrie spune că persoanele cu această tulburare au o părere exagerat de bună despre ele însele și îi pot folosi pe alții, dacă e nevoie, ca să obțină ce vor [1].

Cât de des apare? O trecere în revistă a cinci studii epidemiologice, adică studii pe populația generală, a găsit o prevalență mediană de 1,6%, citată în Manualul MSD [7]. Adică, într-un grup de o sută de oameni, cam unul sau doi. Pentru toate tulburările de personalitate luate împreună, Asociația Americană de Psihiatrie estimează că le are cam 9% dintre adulții din SUA [1].

Tulburarea vine des împreună cu altele. Manualul MSD enumeră printre tulburările asociate depresia, consumul de substanțe și alte tulburări de personalitate [7]. Tratamentul de bază e psihoterapia [7], iar serviciul public de sănătate britanic scrie același lucru despre tulburările de personalitate în general: tratamentul presupune de obicei o terapie prin vorbire [8].

Felul în care se pune diagnosticul se schimbă. NHS notează că, în loc de un tip anume, oamenii pot primi un nivel de severitate, ușor, moderat sau sever [8].

Cum recunoști un narcisist și cine poate pune diagnosticul?

Comportamentele se pot recunoaște: cineva care vorbește numai despre el, care își asumă meritele altora, care reacționează dur la critică. Ce înseamnă ele e altă întrebare.

Asociația Americană de Psihiatrie e limpede aici: diagnosticul unei tulburări de personalitate cere ca un profesionist din sănătatea mintală să evalueze tipare de funcționare și simptome pe termen lung [1]. Specialistul vede omul în mai multe ședințe, îi cunoaște istoria și pune întrebări pe care nimeni din jur nu le poate pune. Colegul din exemplu, văzut prin ochii Irinei, rămâne o felie de câteva săptămâni.

În lectura noastră, eticheta pusă de la distanță are trei costuri. Te poate face să citești tot ce face celălalt prin ea. Mută discuția de pe comportamentul concret, despre care se poate vorbi, pe o presupusă boală, despre care nu se poate negocia. Și pune un cuvânt clinic acolo unde, de multe ori, e vorba de egoism obișnuit, de stres sau de o zi proastă.

Mai folositoare decât eticheta e o întrebare simplă despre fapte: ce s-a întâmplat concret, de câte ori, în ce situații. Răspunsul la ea se poate discuta cu un specialist sau cu un om de încredere; un diagnostic pus pe la spate, mult mai greu.

Ce rămâne util e și observația la tine: ce simți lângă acel om, ce limite ai nevoie să pui, cât te costă relația. Despre cum te poate obosi grija pentru altul, vezi ce e empatia și de ce te poate obosi. Despre tiparele în care ne agățăm sau ne retragem în relațiile apropiate, vezi atașamentul la adulți.

Dacă o relație îți face rău constant, un psiholog clinician sau un psihoterapeut atestat poate lucra cu situația ta concretă. Dacă te simți în pericol, linia gratuită a Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, 0800 500 333, răspunde non-stop victimelor violenței domestice [9], iar în urgență suni la 112.

Egoist, narcisist, cu tulburare: ce le deosebește?

Tabelul e o sinteză a redacției; fiecare căsuță cu trimitere urmează sursa indicată.

Se schimbă narcisismul cu vârsta?

Un răspuns solid vine dintr-un studiu publicat în 2020 în Journal of Personality and Social Psychology [10]. Cercetătorii au măsurat narcisismul unor tineri la vârsta medie de 18 ani (486 de persoane) și i-au reîntâlnit după 23 de ani, la vârsta medie de 41 de ani (237 de persoane) [10].

Narcisismul a scăzut în medie, cu o mărime a efectului d = −0,79 [10]. Mărimea efectului spune cât de mare e o diferență în raport cu variația obișnuită dintre oameni; aici, scăderea e clară la nivel de grup. Cel mai mult a coborât sentimentul că ți se cuvine (d = −0,82), apoi dorința de a conduce (d = −0,67) și vanitatea (d = −0,46) [10].

În același timp, ordinea dintre oameni s-a păstrat destul de bine: corelațiile dintre cele două măsurători au fost între 0,61 și 0,85 [10]. Cu alte vorbe, cine era printre cei mai narcisici la 18 ani tindea să rămână printre cei mai narcisici și la 41, chiar dacă media grupului coborâse.

Viața a contat. Cei ajunși în posturi de conducere au pierdut mai puțin din dorința de a conduce; cei cu relații mai instabile și cu sănătate fizică mai bună au pierdut mai puțin din vanitate [10]. Vanitatea mai mare la 18 ani a prezis mai puțini copii și o probabilitate mai mare de divorț până la vârsta mijlocie [10]. Autorii leagă mărimea scăderii de drumul de carieră și de familie pe care îl alege fiecare [10].

Studiul are limitele lui: un singur grup, măsurat de două ori, iar unii participanți s-au pierdut pe drum. Rezultatele descriu medii de grup și spun puțin despre un om anume.

Ce să citești mai departe

• Gaslighting — celălalt cuvânt din psihologie folosit ca verdict în certuri, cu diferența dintre manipulare și o simplă neînțelegere.
• Atașamentul la adulți — tiparele prin care ne apropiem sau ne retragem, descrise ca puncte pe o hartă, fără tipuri fixe.
• Ce e empatia și de ce te poate obosi — empatia, a cărei lipsă apare în descrierea tulburării narcisice, pusă sub lupă: din ce e făcută și de ce costă.