Un exemplu din viața de zi cu zi

Să ne închipuim un exemplu inventat. Mihai stă pe un scaun mic, într-o clasă de a treia, la ședința cu părinții. Învățătoarea spune, în fața tuturor, că fiul lui „visează cu ochii deschiși” la ore. Mihai simte cum i se încălzește fața. Își dă seama că ce simte e rușine și că ea vine din faptul că s-a spus în fața celorlalți părinți.

Mai observă ceva: învățătoarea vorbește repede, cu ochii pe catalog, și pare și ea încordată. Mihai așteaptă finalul ședinței. Apoi se apropie și o întreabă, pe un ton liniștit, la ce ore se întâmplă cel mai des și ce a observat. Discuția de zece minute îi spune mai mult decât ar fi aflat dintr-o replică dată pe loc.

Ce este inteligența emoțională?

Inteligența emoțională este capacitatea de a percepe, de a înțelege și de a gestiona emoțiile, la tine și la alții, și de a le folosi ca să gândești și să acționezi mai bine [1][2]. Așa a fost definită în cercetare, ca o formă de inteligență: un set de priceperi pe care unii oameni le au mai dezvoltate decât alții.

Termenul a fost propus în 1990 de psihologii americani Peter Salovey și John Mayer, într-un articol care descria inteligența emoțională ca un set de abilități [1]. Ei o legau de percepția și exprimarea corectă a emoțiilor, de reglarea lor și de folosirea sentimentelor ca ghid pentru gândire și acțiune [1]. O sinteză din 2008, scrisă de unul dintre ei împreună cu alți doi cercetători, rezumă ideea: capacitatea de a raționa corect despre emoții și de a folosi emoțiile și cunoștințele despre ele ca să gândești mai bine [2].

Cuvântul important e „abilitate”. Inteligența emoțională, în acest sens, e o pricepere care se poate observa în ce faci, la fel cum inteligența clasică se vede în rezolvarea unei probleme. În scena de la ședință, Mihai folosește câteva astfel de priceperi, una după alta.

Care sunt cele patru ramuri ale inteligenței emoționale?

Modelul autorilor din 1990, revizuit în 1997, împarte inteligența emoțională în patru ramuri [3]. Perceperea emoțiilor e temelia: odată ce ea există, devin posibile folosirea, înțelegerea și gestionarea lor [3]. Ele apar și în structura testului principal construit pe acest model [4].

Ramura Ce înseamnă În scena de la ședință
Perceperea emoțiilor să recunoști emoțiile în expresiile feței, în voce, în postură și în mișcări, la alții și în propriul corp [3] Mihai simte căldura din obraji și vede încordarea învățătoarei
Folosirea emoțiilor în gândire să folosești emoțiile ca sprijin pentru gândire, de exemplu în rezolvarea unei probleme [3] rușinea îl face atent la ce s-a spus despre copil
Înțelegerea emoțiilor să înțelegi cum se amestecă emoțiile între ele și încotro merge o emoție lăsată nereglată [3] își dă seama că e rușine, legată de faptul că s-a spus în public
Gestionarea emoțiilor să-ți gestionezi emoțiile tale și să le influențezi pe ale altora [3] amână discuția și alege un ton liniștit

A patra ramură se suprapune cu ce psihologii numesc reglare emoțională, pe care am descris-o pas cu pas în de la reacție la răspuns. Primele două țin de felul în care observi ce se petrece în tine, o temă apropiată de conștientizare.

Structura cu patru ramuri e discutată. Unele analize ale testului principal susțin mai bine o structură cu trei părți, fără ramura a doua [3].

De unde vin „cele cinci componente” și ce e un model mixt?

Dacă ai căutat pe internet „inteligența emoțională Goleman”, ai dat probabil de liste cu „cinci componente”. În lectura noastră, ele țin de valul de popularizare început în 1995, când Daniel Goleman a publicat cartea „Inteligența emoțională”, care a făcut termenul celebru [3]. Un capitol de manual despre emoții numără 32 de titluri care foloseau expresia în cei 20 de ani dinaintea cărții și peste 10.000 în cei 20 de ani de după [3].

Popularizarea a lărgit înțelesul. Cartea a inclus sub inteligența emoțională o mulțime de calități valoroase, care țin de alt fel de pricepere decât cea intelectuală, de la motivație la speranță [3]. Au urmat afirmații mari: că o inteligență emoțională dezvoltată te face candidat la funcția de director general sau că priceperea emoțională e „de două ori mai importantă” decât abilitățile cognitive [3].

Cercetătorii din jurul modelului abilităților au criticat lărgirea. Ei au argumentat că o trăsătură descrie o preferință de comportament, diferită de o abilitate [3]. Un concept care cuprinde aproape orice calitate riscă să-și piardă sensul atunci când vrei să-i studiezi efectele proprii [3].

Așa au apărut modelele „mixte”, care adună trăsături, abilități sociale și competențe, multe suprapuse cu personalitatea [4]. Trecerea în revistă din 2019 le recomandă mai ales pentru dispozițiile largi de la locul de muncă, uneori împreună cu evaluări de la colegi [4].

Abordarea Ce măsoară Cum măsoară Punct slab
Modelul abilităților priceperea efectivă cu emoțiile teste cu răspunsuri corecte, ca la un test de inteligență [4] se suprapune parțial cu inteligența clasică [3][4]
Inteligența emoțională ca trăsătură cum te vezi tu și cum te porți de obicei chestionare de autoevaluare [4] măsoară abilitatea percepută; poate fi cosmetizată [3][4]
Modelele mixte un amestec de trăsături, abilități sociale și competențe chestionare, uneori și evaluări de la colegi [4] se suprapun mult cu personalitatea [3][4]

Cum se măsoară și de ce testele online dau rezultate diferite?

O trecere în revistă din 2019 a instrumentelor de măsură le împarte exact în aceste trei familii [4]. Testul principal al modelului abilităților are 141 de întrebări și e comercial [4]. Chestionarele de trăsătură și cele mixte au între câteva zeci și peste o sută de întrebări, iar multe dintre ele se folosesc cu licență [4].

Aici stă o parte din nedumerirea celor care fac teste online. Un chestionar care te întreabă „cât de bine îți înțelegi emoțiile?” măsoară cum te vezi. Un test de abilitate îți arată, de exemplu, o față sau o situație și îți cere să alegi emoția potrivită, iar răspunsul tău e comparat cu unul socotit corect [4].

Autorii trecerii în revistă notează că oamenii nu sunt întotdeauna buni judecători ai propriilor abilități emoționale [4]. Chestionarele de autoevaluare pot fi și cosmetizate, mai ales când rezultatul ajunge la cineva care contează, cum ar fi un angajator [4]. Testele de abilitate sunt greu de păcălit în felul acesta, pentru că cel care răspunde caută oricum răspunsul corect [4].

În lectura noastră, când două teste cu același nume îți dau scoruri diferite, cel mai probabil măsoară lucruri diferite. Iar un scor dintr-un test online gratuit, fără date publicate despre cât de bine măsoară, spune puțin despre tine.

Inteligență emoțională sau IQ: ce contează mai mult?

Întrebarea „EQ sau IQ?” pornește de la ideea că ar fi două lucruri separate. Datele arată o legătură între ele. Scorurile la testul principal de abilitate cresc odată cu inteligența verbală, nonverbală și generală [3]. Într-un studiu mic citat de trecerea în revistă din 2019, pe 41 de directori australieni, corelația cu scorul general de inteligență a fost 0,43 [4]. O corelație arată cât de strâns merg două lucruri împreună, pe o scară de la 0 la 1; 0,43 înseamnă o legătură moderată. Autorii trecerii în revistă notează că eșantionul era mic și cu un IQ peste medie, așa că cifra rămâne un reper orientativ [4].

Inteligența emoțională măsurată ca abilitate se leagă slab spre moderat și de personalitate: într-un studiu pe 207 studenți, corelațiile cu agreabilitatea (cât de cooperant și de cald ești) și cu deschiderea spre experiență au fost 0,28 și 0,25 [4]. Chestionarele de autoevaluare se suprapun mai mult cu personalitatea decât testele de abilitate [3].

Totuși, inteligența emoțională aduce ceva în plus. În mai multe studii, ea a prezis rezultate și după ce s-au luat în calcul personalitatea și inteligența clasică [3]. La locul de muncă, testele de abilitate prezic satisfacția și performanța în muncă, dar slab [4]. Un capitol de manual din 2016 conchide că aceste legături sunt departe de a fi „de două ori” mai puternice decât cele ale inteligenței cognitive [3].

Ce arată studiile despre starea de bine și relații?

O meta-analiză din 2016, adică o analiză care adună rezultatele mai multor studii, a strâns 25 de studii cu 8.520 de participanți [7]. Inteligența emoțională a mers împreună cu starea de bine subiectivă, cu o corelație medie de 0,32 [7]. Legătura a fost mai puternică pentru satisfacția cu viața (0,35) decât pentru emoțiile trăite zi de zi (0,29) [7].

Instrumentul a contat mult. Cu chestionarele mixte de autoevaluare, corelația a fost 0,38; cu chestionarele de autoevaluare a abilității, 0,32; cu testele de performanță, 0,22 [7]. O lectură posibilă (interpretarea noastră): când și starea de bine, și inteligența emoțională sunt raportate de aceeași persoană, o parte din legătură vine din felul general în care omul se vede pe sine.

Pentru relații, capitolul din 2016 descrie studii în care oamenii cu scoruri mai mari la testul de abilitate erau văzuți de colegi ca mai sensibili în relații și raportau relații mai bune cu prietenii, părinții și partenerii [3]. Toate acestea sunt asocieri. Ele arată ce merge împreună, iar întrebarea ce produce ce rămâne deschisă.

Se poate învăța inteligența emoțională?

O meta-analiză din 2019 a adunat 58 de studii, publicate și nepublicate, despre programe de antrenament al inteligenței emoționale [5]. Antrenamentul a avut un efect pozitiv moderat, indiferent de felul în care a fost construit studiul. Efectul a fost asemănător la bărbați și la femei și la cele două feluri de măsurare comparate, testele de abilitate și chestionarele mixte [5]. Studiile publicate în reviste au arătat efecte mai mari decât tezele de doctorat [5]; o explicație posibilă e că rezultatele favorabile ajung mai ușor la tipar.

Un rezumat al acestei meta-analize, făcut pentru practicieni, notează și limitele: detaliile programelor au fost prea slab raportate ca să se știe ce conținut, ce metode și ce durată funcționează cel mai bine. Se știe și mai puțin cum se schimbă comportamentul de zi cu zi, dincolo de scorurile la teste [6]. Capitolul din 2016 numea dovezile „promițătoare”, cu doar două studii care foloseau atât repartizarea aleatorie, cât și teste de abilitate [3]. Exemplele din capitol arată și variația: sportivi care au crescut la testul de abilitate după zece ateliere de câte trei ore, sau un curs de 16 ore cu câștiguri a căror durată a rămas neclară [3]. Un autor citat acolo atrage atenția că un antrenament scurt și o educație de durată sunt lucruri foarte diferite [3].

La copii, un program des citat vine de la Centrul Yale pentru Inteligență Emoțională și se numește RULER, după inițialele a cinci priceperi în engleză: să recunoști emoțiile, să le înțelegi cauzele și urmările, să le numești precis, să le exprimi potrivit contextului și să le reglezi [8][3]. Un studiu cu repartizare aleatorie în 62 de școli a găsit, în clasele care au folosit programul, mai multă căldură și apropiere și mai puține comportamente legate de bullying [3]. Alte programe lucrează prin părinți sau prin curriculumul școlar. Un program pentru părinți i-a ajutat să-și însoțească mai bine copiii în emoții, iar copiii au ajuns să înțeleagă mai bine emoțiile [3]. Un curriculum școlar a redus problemele de comportament, atât cele îndreptate spre ceilalți, cât și cele trăite în interior, și a îmbunătățit recunoașterea emoțiilor [3]. Pentru copiii de 9 ani și mai mici lipsește încă un test de abilitate validat [3]; în lectura noastră, la vârstele mici efectele se citesc mai ales în comportament și în ce raportează adulții.

Ce înseamnă asta pentru un adult? În lectura noastră, cele patru ramuri arată unde se poate lucra: să-ți observi emoțiile, să le numești cu cuvinte precise, să înțelegi de unde vin și să alegi ce faci cu ele. Numitul emoțiilor are deja studii proprii, descrise în de la reacție la răspuns. Dacă emoțiile devin greu de dus o perioadă lungă, un psiholog clinician sau un psihoterapeut atestat e locul potrivit pentru situația ta concretă.

Ce să citești mai departe